În perioada 12 – 14.11.2021, subunitățile inspectoratului au fost solicitate să intervină pentru limitarea și lichidarea a trei incendii și 29 cazuri medicale, astfel:
- În data de 12.11, ora 13.50, Detașamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru limitarea și lichidarea unui incendiu la o locuință individuală, situată pe str. Cărămidari din municipiul Brăila. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost foc deschis în spații deschise. Au ars bunurile dintr-o cameră de locuit;
- În data de 13.11, ora 22.20, punctul de Lucru Măxineni a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru limitarea și lichidarea unui incendiu la o locuință individuală situată în localitatea Corbu Nou. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost crearea intenționată sau din culpă a condițiilor de a genera incendiul. Au ars două anexe gospodărești cu bunurile din acestea;
- Detașamentele 1 și 2 de pompieri Brăila au intervenit cu cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru limitarea și lichidarea unui incendiu la o locuință individuală situată pe b-dul Dorobanților din municipiul Brăila. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost un coș de fum neprotejat termic față de materiale combustibile. La imobilul de la care s-a produs incendiul au ars 60 mp. de acoperiș din lemn și o anexă cu bunurile din aceasta. Au fost afectate două locuințe aflate în vecinatate.
La cele trei incendii nu s-au înregistrat victime.
Echipajele de pe ambulanțele SMURD au intervenit în sprijinul a 29 persoane din municipiul Brăila și în localitățile din județ pentru acordarea primului ajutor medical prespitalicesc și transportarea acestora la Unitatea de Primiri Urgențe Braila.