Doi tineri au ajuns la spital, în urma unui accident rutier! Șoferița nu a văzut autoturismul care intrase în depășire!

Azi-noapte, 7 ianuarie a.c., în jurul orei 22:20, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe Șoseaua de Centură a municipiului, ar fi avut loc un accident rutier.

”Polițiștii au stabilit faptul că o femeie, în vârstă de 40 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe DE 87,dinspre Șoseaua Râmnicu-Sărat către Șoseaua Buzăului, la intersecția cu strada  Comunarzi, ar fi efectuat virajul la stânga lovind un autovehicul condus de un tânăr, în vârstă de 19 ani, din Brăila, ce se angajase în depășirea sa”, a transmis Biroul de Presă al IPJ Brăila.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a tânărului și a unei tinere, în vârstă de 19 ani, din Brăila, pasageră în autovehicul, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilometru rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry