De la începutul anului și până în prezent, pompierii brăileni au intervenit pentru stingerea 206 de incendii de vegetație, stuf sau miriște, care au afectat o suprafață de peste 260 ha.
În luna octombrie s-a intervenit pentru limitarea și lichidarea a 16 incendii de vegetație uscată, stuf sau miriște, pe o suprafață de cca. 51 ha., în municipiul Brăila și localitățile Bărăganu, Gemenele, Măxineni, Movila Miresi, Tudor Vladimirescu (sat Comăneasca), Unirea și Zăvoaia. În funcție de amploarea incendiului, la stingerea acestora au fost solicitate și serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din localitățile unde s-au manifestat.
Cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea acestora, prin acţiunile de ardere a vegetaţiei uscate pe terenurile agricole, poate conduce la reducerea cuantumului subvenţiilor de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.
Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
Trebuie să reţineţi că au fost situaţii când în urma unor astfel de incendii, din cauza propagării focului sub acţiunea vântului, s-au înregistrat victime. Totodată, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, ca urmare a scăderii vizibilităţii pe drumurile publice, din cauza fumului dens.
Pentru modul de comportare în diferite situații de urgență puteți consulta platforma națională de pregătire în situații de urgență prin accesarea linkului https://fiipregatit.ro