În cursul zilei de sâmbătă, șeful DSU, dr. Raed Arafat a efectuat o vizită în Brăila, la invitația Consiliului Județean şi a Spitalului Județean de Urgență, urmare a inaugurării noii UPU din incinta unității sanitare.
Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, axa prioritară 8 -„Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale”, valoarea investițiilor ridicându-se la suma aproximativă de 1,5 milioane de euro. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în iulie 2022, licitația fiind câștigată de societatea Termohidro SRL.
Spațiile bine gândite şi echipamentele moderne aflate în dotarea noii unități s-au realizat cu sprijinul comun depus atât de Consiliul Județean, respectiv conducerea spitalului. Această nouă dotare vine să consolideze sistemul integrat de urgență și să ofere în continuare servicii de calitate pacienților.
S-au efectuat lucrări de modernizare, recompartimentare și reabilitare, a zonelor medicale și de iar unitatea a fost eficientizată din punct de vedere energetic. Totodată s-a achiziționat mobilier nou și aparatură medicală de ultimă generație.
De asemenea, în cadrul acestei întâlniri Raed Arafat a purtat discuții cu cei aflați la conducerea unității sanitare din Brăila problema personalului care necesită o abordare mai pragmatică şi flexibilă.
Totodată, vizită a continuat la Serviciul de Ambulanță şi la ISU Brăila unde Arafat a avut discutii cu personalul sistemului integrat de urgență.
Consiliul Județean Brăila lucrează la un alt proiect care vizează infrastructura sanitară, reabilitarea Pavilionului A, cu o valoare de circa 9 milioane euro.
Spitalul a scos la concurs posturi de medici pentru Unitatea de Primiri Urgențe, astfel încât deficitul să fie acoperit iar unitatea să funcționeze în cele mai bune condiții. În total sunt 63 de posturi deblocate în Spitalul Clinic Județean Brăila.