Fostul prefect de Brăila, Nicușor Ciocan, l-a înlocuit pe Cătălin Stancu la conducerea USR Brăila
Nicușor Ciocan s-a remarcat în mandatul său la conducerea Prefecturii prin atacuri la adresa jurnaliștilor, sfidarea brăilenilor în pandemie și obediența față de șeful său, la acel moment, Cătălin Stancu.
Chiar în ziua numirii în funcția de prefect, respectiv pe 3 martie 2021, Nicușor Ciocan s-a prezentat la sediul Finanțelor Publice Locale de pe b-dul Cuza, cu intenția de a plăti o amendă primită de firma lui Cătălin Stancu, șeful său de partid la acel moment.
Ciocan a vrut să plătească firmei „Real Consulting” o amendă primită pentru faptul că nu întreține curățenia pe un teren de pe strada Danubiului, mai exact pe locul unde, cu mulți ani în urmă, funcționa „Piața de ruși”.
Nicușor Ciocan a intenționat să plătească jumătate din valoarea amenzii, însă funcționarii i-au atras atenția că termenul legal de 15 zile a fost depășit. Se pare că amenda pentru terenul acoperit de gunoaie a rămas neachitată, în ciuda faptului că Nicușor Ciocan și-ar fi prezentat destul de stringent funcția pe care o deținea de doar câteva ore.
Frustrat de faptul că mass-media a aflat de amenda plătită șefului, Nicușor Ciocan s-a trezit spunând la ReperulTV că ”noi ca partid de guvernământ, în momentul de față, suntem foarte atacați. Și eu în calitatea mea de prefect sunt foarte atacat”. Fostul prefect a omis să spună că USR nu a câștigat alegerile. USR nu a câștigat nimic, în Brăila. USR nu are nici măcar primarul de la Măxineni! Jos pălăria pentru Postolache, dar omul a candidat de la PLUS! USR a fost la guvernare dintr-un singur motiv: PNL avea nevoie de voturi pentru a forma coaliția de guvernare!
Pandemia și Nicușor, la Brăila!
Câteva luni mai târziu, Nicușor Ciocan și-a atras antipatia brăilenilor, venind cu propuneri halucinante despre cum ar fi trebuit să se desfășoare Zilele Brăilei. Reprezentantul Guvernului în teritoriu, la acea dată, spunea că persoanele care vor să participe la concertele organizate de Primărie pentru Zilele Brăilei trebuie să stea în țarc și cu masca la gură, chiar dacă sunt vaccinate iar concertele se desfășoară în aer liber.
Asta în condițiile în care, pe 28 martie 2021, prefectul Nicușor Ciocan a fost surprins fără mască, în timp ce discuta, chiar în biroul său, cu mai mulți parlamentari AUR. Chiar în momentele când Ciocan încălca regulile privind purtarea măștii de protecție, aproximativ 50 de persoane protestau în fața Prefecturii împotriva noilor restricții impuse de Guvernul PNL-USR.
Fotografia a fost publicată de presa locală, iar IPJ Brăila, inspectorat condus la acel moment de actualul adjunct Dorin Condruz, a decis ca prefectul să primească doar un avertisment scris, în ciuda faptului că, la acel moment, cetățenii erau amendați pe bandă rulantă pentru că nu respectau prevederile Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Dreapta Unită urmează să depună protocolul de colaborare privind o candidatură comună!
Cele trei partide, Forța Dreptei, PMP și USR, au avut o întâlnire la Brăila, în noua formulă, pentru a discuta candidaturile Alianței Dreapta Unită. Întrebat despre schimbările din ultima perioadă, președintele Partidului Forța Dreptei a declarat că vor depune un protocol la BEJ cu privire la o candidatură comună, între cele trei partide.
”Despre decizia schimbării președintelui USR Brăila am aflat după ce am fost contactată de actualul președinte interimar al USR, domnul Nicușor Ciocan, cu care am avut o primă întrevedere, alături de președintele PMP Brăila, domnul Coman Sarafolean.
După această primă discuție s-a decis că Forța Dreptei Brăila va participa la alegerile locale din 9 iunie alături de USR și PMP Brăila, în Alianța Dreapta Unită, alianță pentru care cât de curând vom depune la Biroul Electoral Județean un protocol de colaborare semnat de președinții celor trei partide ( USR, PMP, Forța Dreptei), privind o candidatură comună la primărie, CLM Brăila, CJ și președinte CJ.
Discuția a fost una constructivă, ne bazăm pe o colaborare onestă din partea celor doi parteneri de alianță”, a declarat președintele Partidului Forța Dreptei, Antoneta Ioniță.