La data de 16 iulie a.c, la ora 12:20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Bulevardul A.I. Cuza a avut loc un accident rutier.
Din primele date se pare că, un bărbat de 57 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autobuz de transport public de persoane pe Bulevardul A.I. Cuza, dinspre strada 1 Decembrie 1918 către strada Școlilor, ar fi frânat brusc, motiv pentru care trei pasagere din mijlocul de transport ar fi suferit vătămări corporale.
Cele trei femei, cu vârstă cuprinsă între 52 și 64 de ani, din Brăila au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.