In memoriam Nae Ionescu – expoziție documentară

În perioada 14 martie  – 15 aprilie 2025, Secția Împrumut pentru Adulți a Bibliotecii Județene Panait Istrati Brăila organizează expoziția documentară intitulată In memoriam Nae Ionescu, în semn de omagiu adus brăileanului care s-a remarcat ca filosof, logician, profesor, publicist și mentor al tinerei generații interbelice. Filozofia sa a fost numită trăirism, o variantă românească a vitalismului german, incluzând elemente mistice și teologice din tradiția creștin-ortodoxă axată pe preponderența trăirii asupra intelectului.

Nae Ionescu (Nicolae C. Ionescu) s-a născut la Brăila la 4 iunie 1890, a urmat studiile liceale în orașul natal, iar în 1912 a absolvit Facultatea de Litere și Filosofie din București. 7 ani mai târziu și-a susținut doctoratul în filosofie la Universitatea din München cu teza Logistica ca o nouă încercare de definire a matematicii. A fost conferențiar și profesor la Facultatea de Litere și Filosofie din București (1922-1940), sub influența lui formându-se o elită gânditoare, care s-a manifestat în publicistică și crearea de opere fundamentale: Vasile Băncilă, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Petre Țuțea, Ernest Bernea, Constantin Noica și alții.

În calitate de jurnalist a fost colaborator și redactor la revistele Noua Revistă Română, Ideea europeană, Gândirea și a fost director al ziarului Cuvântul.  O culegere din articolele sale, alcătuită de Mircea Eliade, a apărut în 1937 cu titlul Roza Vânturilor, aceasta fiind singura carte publicată în timpul vieții. Dintre operele sale publicate în volume amintim : Curs de istorie a logicii, Tratat de metafizică, Istoria logicii, Filosofia religiei, etc. Cursurile sale, litografiate sau păstrate sub formă de stenograme, au fost publicate după moartea sa, la începutul anilor ’40 prin grija discipolilor. În perioada comunistă (1945-1989) Nae Ionescu a fost un autor interzis, publicarea cursurilor sale fiind reluată după 1990. Convingerile sale fasciste și relațiile cu cercurile ostile lui Carol al II-lea au făcut să fie arestat și închis în repetate rânduri, având apoi domiciliul forțat în București până la începutul anului 1940, când, la 15 martie, bolnav de inimă fiind, s-a stins din viață în vila sa din Băneasa.

Expoziția este realizată de bibliotecar Silvia Iacob, iar cărțile autorului pot fi împrumutate de la raft, pe baza permisului de bibliotecă.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry