Razie de amploare pe străzile din Brăila! Polițiștii au dat 45 de amenzi în valoare totală de peste 12.000 de lei

În ultimele 48 de ore, principalele misiuni desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au vizat menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel, precum și creșterea gradului de siguranță rutieră.

În noaptea de 6 spre 7 decembrie, între orele 17:00 și 01:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila, au desfășurat razii pe raza de competență. Aceste acțiuni au avut ca scop verificarea modului de respectare a prevederilor legale referitoare la operațiunile cu articole pirotehnice în perioada sărbătorilor de iarnă, prevenirea tulburării ordinii și siguranței publice, a accidentelor de circulație și a faptelor cu violență.

De asemenea, s-a acționat pentru prevenirea și combaterea contravențiilor, în special cele legate de încălcarea Legii 61/1991 (comercializarea sau oferirea gratuită către minori de băuturi energizante, alcoolice și/sau produse din tutun și conexe) și a Legii 349/2002 (prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun).

În urma tuturor activităților, polițiștii au legitimat 178 de persoane, au controlat 89 de autovehicule, au verificat 10 societăți comerciale și au testat 88 de persoane cu aparatele etilotest și drugtest. Neregulile constatate au condus la aplicarea a 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.665 de lei, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.


Infracțiuni constatate în flagrant

În timpul raziei, au fost constatate două infracțiuni în flagrant. În jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică au efectuat un control la o societate de jocuri de noroc din municipiu. Asupra unui bărbat de 37 de ani, din Brăila, a fost descoperit și ridicat un cuțit, fiind ulterior condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor.

Similar, în jurul orei 19:35, polițiștii din cadrul Biroului Proximitate, controlând o altă societate de jocuri de noroc, au descoperit un cuțit asupra unui bărbat de 47 de ani, tot din Brăila. Ambele persoane au fost conduse la sediul poliției, iar bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. S-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.


Totodată, azi-noapte, în jurul orei 02:50, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Brăila au oprit în trafic un ansamblu format din autoturism și remorcă de tip platformă, condus de un tânăr de 19 ani din județul Ilfov. În urma verificărilor, s-a stabilit că tânărul nu deținea permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte ansamblul rutier. De asemenea, acesta nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare și asigurarea auto RCA pentru remorcă, fiind sancționat contravențional cu amendă de 1822 de lei.

Testările cu aparatele etilotest și drugtest au indicat rezultate negative. Cercetările continuă într-un dosar penal întocmit pentru infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul.

Polițiștii brăileni vor continua acțiunile preventive și combative pentru menținerea unui climat de siguranță publică și pentru descurajarea oricăror fapte antisociale. Cetățenii sunt reamintiți de importanța respectării legii și sunt încurajați să sesizeze orice situație care poate pune în pericol ordinea și siguranța comunității.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.