
Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila a lansat o amplă campanie națională menită să identifice și să combată munca nedeclarată, dar și să verifice respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă în sectorul construcțiilor.
Acțiunea se desfășoară pe parcursul perioadei 1 aprilie – 7 decembrie 2026 și vizează firmele care activează în domeniile „construcții clădiri”, „lucrări de geniu civil” și „lucrări speciale de construcții”.
Reprezentanții instituției atrag atenția asupra necesității intensificării controalelor în acest sector, în condițiile în care numărul accidentelor de muncă rămâne ridicat. Printre cauzele identificate se numără nivelul scăzut de pregătire al personalului, caracterul sezonier al lucrărilor, schimbările frecvente ale mediului și locației de muncă, dar și existența unui procent semnificativ de lucrători fără forme legale.
Totodată, specificul șantierelor implică riscuri majore, precum căderile de obiecte, surpările de maluri, improvizațiile electrice sau existența unor zone cu potențial exploziv.
În prima etapă a campaniei, desfășurată în luna aprilie, ITM Brăila a organizat acțiuni de informare și conștientizare adresate angajatorilor. Acestea au vizat respectarea cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă, precum și obligațiile legale privind încheierea și derularea contractelor individuale de muncă.
Un moment important a avut loc pe 29 aprilie 2026, când, la sediul instituției, a fost organizată o întâlnire cu reprezentanți ai serviciilor externe de prevenire și protecție, precum și cu conducători ai societăților din domeniul construcțiilor. În cadrul evenimentului au fost prezentate aspecte esențiale din legislația muncii și din domeniul securității și sănătății în muncă.
În etapa a doua, programată pentru perioada mai – noiembrie 2026, inspectorii de muncă vor desfășura controale pe șantierele din județ. Acestea vor urmări atât respectarea normelor de protecție a lucrătorilor, cât și modul în care angajatorii încheie și aplică contractele individuale de muncă.
Prin această campanie, autoritățile își propun reducerea muncii nedeclarate și creșterea gradului de siguranță pentru lucrătorii din construcții, un domeniu considerat în continuare cu risc ridicat.