
Senatul României a adoptat luni, cu 71 de voturi „pentru” din totalul celor 114 parlamentari prezenți, un proiect de lege care interzice înstrăinarea acțiunilor deținute de stat în companiile profitabile până la data de 31 decembrie 2027.
Inițiativa, plecată de la PSD și amendată de AUR, a beneficiat de susținerea grupurilor Pace, AUR, PSD și a senatorilor neafiliați, vizând toate societățile naționale, instituțiile de credit și entitățile unde statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital deținută.
Senatorul PSD Sorin Moise a susținut necesitatea acestui moratoriu, argumentând că măsura este una de responsabilitate în fața volatilității piețelor internaționale.
„Vreau să fiu clar: nu mă opun listărilor pe bursă de dragul opoziției. Mă opun însă metodelor netransparente (negocierea directă) și momentului prost ales”, a precizat acesta. Moise a atras atenția că actualul context economic nu este favorabil privatizărilor, subliniind că „într-o piață financiară și energetică extrem de instabilă, a vinde acum, în grabă, înseamnă a vinde ieftin activele românilor”.
În încheierea declarației sale, senatorul a reafirmat rolul protector al statului asupra patrimoniului național în perioade de instabilitate, declarând că „suntem aici să protejăm valoarea acestor companii, nu să le cedăm pe nimic în plină criză. Zgomotul politic nu schimbă cifrele!”.
Proiectul de lege urmează acum să fie transmis Camerei Deputaților, care va oferi votul final în calitate de for decizional.