Nereguli descoperite de inspectorii ITM Brăila în urma controalelor la angajatorii din domeniul medical

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Brăila au efectuat, în perioada 31 august – 4 septembrie 2026, o serie de controale la angajatorii din sectorul privat care desfășoară activități în domeniul asistenței medicale.

Acțiunile au fost derulate în cadrul Campaniei Naționale pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate, precum și pentru verificarea respectării prevederilor legale privind securitatea și sănătatea în muncă. Campania a vizat angajatorii care desfășoară activități de asistență spitalicească, asistență medicală generală și asistență medicală specializată.

În județul Brăila, inspectorii de muncă au efectuat în total 30 de controale. În urma verificărilor au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de 5.500 de lei. În domeniul relațiilor de muncă au fost realizate 16 controale. Inspectorii au aplicat patru sancțiuni contravenționale, amenzile însumând 1.500 de lei. Alte 14 controale au vizat securitatea și sănătatea în muncă. În acest domeniu au fost aplicate 20 de sancțiuni, cu amenzi în valoare totală de 4.000 de lei.

Printre principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila s-au numărat lipsa evidențierii corespunzătoare a orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat și neasigurarea instruirii angajaților în domeniul securității și sănătății în muncă, atât la angajare, cât și periodic. De asemenea, în urma controalelor au fost identificate situații în care locurile de muncă nu erau amenajate corespunzător pentru prevenirea riscului de electrocutare, inclusiv în ceea ce privește semnalizarea prizelor. Inspectorii au mai constatat existența unor truse de prim ajutor expirate sau incomplete.

Pentru remedierea deficiențelor constatate, inspectorii de muncă au dispus 60 de măsuri cu termene precise de îndeplinire.

ITM atrage atenția că neîndeplinirea măsurilor dispuse în termenul stabilit constituie contravenție și poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei, potrivit Legii nr. 108/1999 privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii.

Prin aceste acțiuni, Inspecția Muncii urmărește creșterea gradului de conștientizare în rândul angajatorilor și angajaților cu privire la respectarea legislației muncii, prevenirea muncii nedeclarate și subdeclarate, precum și asigurarea unor condiții corespunzătoare de securitate și sănătate la locul de muncă.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.