Municipiul Brăila va avea o nouă stradă, după ce Consiliul Local Municipal a aprobat, în ultima ședință, atribuirea denumirii „Strada Munteniei” unui drum de acces situat în zona Șoselei Râmnicu Sărat.

Potrivit proiectului de hotărâre votat de consilierii locali, este vorba despre un drum care aparține domeniului public al municipiului Brăila și care asigură accesul către proprietăți private din zonă. Terenul are o suprafață de 4.341 de metri pătrați și este identificat cadastral cu numerele NC 101247 și NC 1635.
Inițiativa a fost fundamentată în urma unei solicitări formulate de societatea Leroy Merlin România SRL, care a cerut atribuirea unei denumiri oficiale drumului de acces, precum și includerea acestuia în nomenclatorul stradal al municipiului.
Prin hotărârea adoptată, „Strada Munteniei” va fi introdusă în nomenclatorul stradal al municipiului Brăila, iar terenul va fi identificat ca drum în documentele cadastrale și urbanistice.
Conform documentației aprobate, accesul pe această stradă va fi permis necondiționat tuturor operatorilor de utilități publice, precum și echipajelor de intervenție în situații de urgență.
Hotărârea va fi pusă în aplicare de Primarul Municipiului Brăila, prin Instituția Arhitect Șef și Direcția Finanțelor Publice Locale.
Proiectul a fost votat în ultima ședință a Consiliului Local Municipal Brăila.