S-au numărat voturile până la orele dimineții la PSD Brăila, în numărătoarea paralelă, iar rezultatele nu…
Autor: Jurnalul de Brăila
Rezultate ALEGERI PARLAMENTARE! PSD a câștigat detașat la Brăila!
Cifrele dimineții arată că Partidul Social Democrat a câștigat alegerile parlamentare la Brăila. Rezultatele privind alegerile…
CORUPEREA ALEGĂTORILOR! 4 DOSARE PENALE! În continuare oamenii sunt PLĂTIȚI și TRANSPORTAȚI între localități, pentru a vota pe liste suplimentare!
Până în acest moment au fost înregistrate 23 sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură…
ALEGERI PARLAMENTARE! Trei dosare penale până la această oră! Primarul împărțea bani și bunuri alegătorilor!
Pe surse am aflat că ar fi vorba despre primarul comunei Dudești Până în acest moment…
Fostul prefect al Brăilei, George Paladi a votat astăzi în comuna Jirlău!
Alături de cei trei consilieri Daniela Bordea, Cătălin Marius Negru și Ionut Andrei Ichim, fostul prefect…
S-a încheiat procesul de vot în penitenciarele din Brăila! 90 de deținuți și-au exercitat dreptul de vot!
În conformitate cu prevederile art. 1 alin (1) din Decizia Biroului Electoral Central nr. 41/27.10.2020 privind…
Europarlamentarul Mihai Tudose: ”Am votat pentru o Românie fără restricții haotice!”
Europarlamentarul Mihai Tudose a votat astăzi la Școala nr 7 din Brăila, în cadrul alegerilor parlamentare.…
Primul dosar penal pentru ”coruperea alegătorilor”! La Cireșu un bărbat transporta persoane într-o altă localitate pentru a vota pe listele suplimentare!
De la începutul procesului electoral au fost înregistrate 10 sesizări referitoare la posibile fapte care au…
Surse: Suspiciuni de fraudă electorală la Cireșu!
În urma unor sesizări ale votanților, observatorii au fost chemați să monitorizeze desfășurarea alegerilor în comuna…
5 MOTIVE PENTRU CARE PSD MERITĂ VOTAT!
1. PSD susține munca. Salarii mai mari, prin deduceri mai mari. Este o soluție inteligentă, modernă,…
Deputatul PNL Vasile Varga: ”Mă aștept ca pe 6 decembrie brăilenii să dea în cunoștință de cauză votul lor, celor care garantează dezvoltarea României și a Brăilei”
”Multe au fost campaniile electorale prin care am trecut din diferite posturi, fie de șef de…
De câte ori PSD a condus, țara s-a așezat pe traseul dezvoltării și bunăstării
În aceste vremuri de pandemie, confruntați cu dezastrul din sănătate guvernat de PNL, mulți oameni de…
Mesajul candidatului PNL la Senat, Alexandru Bucălău: ”Îmi doresc sa iesim in numar cat mai mare la vot si sa avem un guvern si un parlament majoritare PNL”
”A fost prima data cand m-am aflat in postura de candidat pentru o functie atat de…