Autor: Editor

UPDATE: Se pare că, în total, sunt două cadre medicale, din Brăila, testate pozitiv. Ambele lucrază în Galați și sunt în prezent internate la secția de Boli Infecțioase din Spitalul Județean. La ultima numărătoare, se pare că în Brăila ar 13 cazuri de COVID-19, de care știm, dintre care doi pacienți sunt vindecați. Pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, astăzi, 07.04.2020, la nivelul județului Brăila sunt monitorizate 1.028 de persoane, aflate în izolare voluntară la domiciliu și 416 de persoane care se află în carantină instituționalizată. Menționăm că 3.266 de persoane au ieșit din autoizolare, la încheierea celor 14…

Citește mai mult

Dacă îţi petreci fiecare zi a vieţii tale făcând ceea ce iubeşti, eşti constrâns de situaţie să devii, în fiecare zi, mai bun! Şi ai ocazia să zâmbeşti în fiecare zi! Eu de doi ani zâmbesc, pentru că vă am aproape, pentru că am cunoscut noi personaje, fiecare cu o poveste incredibilă, oameni frumoși care m-au susținut și care îmi vor fi, în continuare, alături. Jurnalul de Brăila împlinește astăzi 2 ani! Au trecut 730 de zile în care am încercat să vă țin la curent cu toate evenimentele și informațiile de interes local. Astăzi, la ceas aniversar, vreau să…

Citește mai mult

Pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, astăzi, 06.04.2020, la nivelul județului Brăila sunt monitorizate 1.330 de persoane, aflate în izolare voluntară la domiciliu și 384 de persoane care se află în carantină instituționalizată. Menționăm că 2.964 de persoane au ieșit din autoizolare, la încheierea celor 14 zile și 169 de persoane au primit avize epidemiologice de a ieși din carantină instituționalizată. De asemenea, conform raportării DSP Brăila, în prezent, sunt  11 cazuri  confirmate pozitiv de COVID-19, din care 2 cazuri au fost declarate vindecate . Polițiștii brăileni continuă să acționeze în sistem integrat, alături de jandarmi, polițiști de frontieră,…

Citește mai mult

Primele 200 de viziere, din cele 1000, comandate de Spitalul Județean și realizate de Clubul de Robotică al Bibliotecii Județene Panait Istrati, au fost livrate astăzi spitalului. De la decretarea stării de urgență, Clubul de robotică a pus în mișcare cele trei imprimante 3D, pe care le are în dotare, pentru asigurarea necesarului de viziere, destinate celor care luptă în prima linie cu noul coronavirus. Personalul angajat al bibliotecii lucrează 24 de ore, în trei schimburi, pentru a realiza cât mai multe viziere. Primul lot, de 60 de bucăți, a fost livrat Inspectoratului de Poliție al Județului Brăila. Chiar dacă…

Citește mai mult

Aplicaţia pentru eliberarea Certificatelor pentru Situaţie de Urgenţă este funcţională începând de duminică seara, certificatele putând fi eliberate automat, pe portalul prevenire.gov.ro Acest certificat este de două tipuri. Tipul unu, sau albastru, care atestă că o companie a avut activitatea oprită total sau parţial ca efect al deciziilor autorităţilor publice în aplicarea decretului. Al doilea tip de certificat pentru situaţii de urgenţă este de tip galben şi atestă că firma a avut veniturile sau încasările diminuate cu cel puţin 25% în martie faţă de media lunilor ianuarie şi februarie. Cu acest certificat au aceleaşi beneficii, mai puţin amânarea la plata…

Citește mai mult

Un brăilean a semnalat redacțiilor de știri din Brăila modalitatea prin care se dezinfectează străzile, arătând cu degetul către deputatul Nicu Niță, fără a prezenta însă dovezi în acest sens. Parlamentarul a reacționat dur la aceste acuzații, din moment ce dezinfectarea străzilor este făcută de SUPAGL prin cei trei operatori de salubrizare, din Brăila. Mai mult, parlamentarul Nicu Niță spune că societatea pe care nu o mai deține, de la preluarea mandatului de deputat, nu are nicio stropitoare, doar mașini de deszăpezire. ”Nu este nimic adevărat din ceea ce spune acest cetățean M.G. din Obor. Eu nu am nicio astfel…

Citește mai mult

Potrivit celor trei organizaţii care se ocupă de sănătate, alimentaţie şi comerţ mondiale, este important să se asigure schimburile comerciale, “în special pentru a evita penurii alimentare”.  Cele trei organisme internaţionale îşi exprimă îngrijorarea în special în legătură cu “încetinirea circulaţiei de lucrători din industria agricolă şi alimentară”, ceea ce blochează agricultura în numeroase ţări din Occident, şi cu “întârzierile la frontiere pentru containere” cu mărfuri, ceea ce duce la o “risipă de mărfuri perisabile şi la o creştere a risipei de alimente”. ”ONU, OMS şi Organizaţia Mondială a Comerţului avertizează asupra riscului unei penurii alimentare din cauza restricţiilor privind…

Citește mai mult

Bâlbe care ne costă bani! După ce s-au făcut achizițiile Ministrul Sănătății spune că DEZINFECTAREA străzilor NU ajută la combaterea virusului!     Nu există dovezi care să ateste eficiența dezinfectării străzilor (folosind dezinfectanți, produse de curățare, indiferent de metoda de aplicare) în combaterea COVID-19, transmit Ministerul Sănătății și Observatorul Român de Sănătate, în campanie de informare derulată în contextul pandemiei, după ce au obligat UAT-urile din țară să cumpere soluții speciale pentru dezinfectarea străzilor. În ultimele două săptămâni, primăriile mai multor orașe, printre care şi Brăila, au început dezifectarea străzilor. ” Acum 2 zile am fost inspirat și am…

Citește mai mult

Emilia Meiroșu – lăudată în cadrul ședinței Camerei Deputaților, de către foștii colegi din ProRomânia!     Astăzi s-a dezbătut și votat online Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.248 din 28 octombrie 2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate. ”Vreau să spun că ProRomânia susține categoric acest proiect de lege, mai ales pentru că, de la noi, au fost câțiva colegi care au lucrat foarte asiduu pe acest proiect de lege. Este vorba de Gabi Petrea, Mihaela Huncă, Emilia Meiroșu și Sorin Câmpeanu. Chair dacă unii din ei nu mai sunt în ProRomânia,…

Citește mai mult

Musafir nepoftit la Prefectură! O CĂPRIOARĂ speriată și-a făcut culcuș în holul Palatului Administrativ!       Animalul se pare că ar fi trecut Dunărea înot și, de frică, a spart geamul de la parterul Palatului Administrativ, unde s-a și refugiat. Angajații instituției au anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență care va trimite o echipă pentru a vedea dacă animalul este rănit și pentru a-i oferi adăpost, cel mai probabil la Grădina Zoologică din Brăila. Căprioara este speriată, dar în siguranță!  

Citește mai mult

Camera Deputaților dezbate și votează într-o ședință online legile PSD! Meiroșu: ”Greul economic urmează!”     Camera Deputaților dezbate și votează într-o ședință online legile PSD. Plafonarea prețurilor, amânarea ratelor și facilități fiscale. Şedinţa se desfăşoară după o procedură specială stabilită de Biroul permanent. Deputaţii vor fi apelaţi nominal prin telefon pentru votul final, dar şi pentru dezbaterile din plen. ”Azi votăm la Camera Deputaților legile privind amânarea ratelor la bănci, a taxelor și contribuțiilor pentru firmele afectate de criză, a plății utilităților pentru persoanele fizice. Urmează la votul! Greul economic urmează, însă aceste măsuri trebuie să ne ajute să…

Citește mai mult

Vești bune! SAJ a primit primele rezultate ale personalului din izolare! Testele sunt NEGATIVE!     În această dimineață au sosit rezultatele testelor pentru ambulanțierul și una dintre asistentele SAJ, colegă de tură cu asistenta depistată pozitiv la sfârșitul lunii martie. Testele celor doi, care au lucrat cu asistenta depistată pozitiv, au ieșit negative. Rezultatul este unul îmbucurător și le mai ridică moralul angajaților de la SAJ Brăila. Cei doi au fost contacții cei mai apropiați ai asistentei infectate cu COVID-19 și există șanse reale ca niciun coleg al asistentei să nu fi fost contaminat!  

Citește mai mult

O familie cunoscută, din Brăila, a donat produse în valoare de mii de lei pentru Spitalul Județean!     În ciuda faptului că au dorit să-și păstreze anonimatul, vă putem spune că familia care a donat, tată și fiu, este cunoscută în viața politică, cei doi împărtășind și aceeași carieră. Donația a fost primită de către directorul medical Alina Neacșu și reprezentanții Consiliului Județean care se ocupă de strângerea de materiale atât de necesare, în această perioadă, spitalelor din Brăila. Familia de politicieni a donat 36 de prosoape, 30 sticle de dezinfectant, 12 sticle de alcool sanitar, 77 de perechi…

Citește mai mult

ADEVĂRUL despre asistenta de pe SALVARE! SAJ spune că DSP nu știa de pacient că este infectat și în izolare!     Dezinformarea ar trebui sancționată cu atât mai mult atunci când ea pleacă din gura surselor oficiale. Bâjbâiala în jurul unor cifre, în ultima perioadă, nu face decât să alimenteze panica și frica în rândul cetățenilor. Numai departe de ieri, managerul SAJ Brăila ne spunea că în spațiul public au apărut informații false cu privire la angajata care s-a contaminat cu noul coronavirus. Viorica Iuga a declarat ieri în fața camerelor de filmat că: ”La spital s-a aflat că…

Citește mai mult

UPDATE: 11 cazuri confirmate în Brăila!     De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, Poliția a plasat în carantină instituționalizată 1.290 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 50 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.   Până astăzi, 2 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 2.738 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 267 au fost declarate vindecate și…

Citește mai mult