Canciu s-a teleportat de la Bruxelles pentru a semna o hotărâre a Consiliului de Administrație din ISJ!

Supărat că l-a tras de urechi primarul municipiului Brăila, pentru că a plecat în plimbare la Bruxelles împreună cu adjunctul, lăsând inspectoratul fără conducere, liberalul Cătălin Canciu a transmis repede către presa de partid cererea de concediu.

Conform documentului și declarației transmise către MD Press, Cătălin Canciu s-a aflat în concediu de odihnă în perioada 29-31 ianuarie 2024.

Interesant este faptul că, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean, la rubrica ”Hotărâri ale Consiliului de Administrație” a fost urcat un document privind aprobarea tabelului nominal cu cadrele didactice titulare propuse pentru întregirea normei, semnat și ștampilat de către șeful Inspectoratului Școlar Județean, în data de 31 ianuarie 2024, dată la care Canciu era la Bruxelles.

Noi refuzăm să credem că altcineva a semnat acest document în locul lui Cătălin Canciu! Mult mai reală ar fi varianta ca șeful inspectoratului să se fi teleportat pentru a semna aceste documente.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry