Brăilean, cu permis de conducere necorespunzător, depistat la volanul unui tractor

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila efectuează cercetări pe numele unui bărbat care a fost depistat în trafic conducând un ansamblu rutier format dintr-un tractor și o remorcă, fără a deține un permis de conducere corespunzător.

La sfârșitul săptămânii trecute, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila – I.T.P.F. Iași au oprit pentru control, pe raza localității Stăncuța, un ansamblu rutier format dintr-un tractor marca Universal și o remorcă, condus de brăileanul B.N., în vârstă de 28 de ani.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, s-a constatat că tânărul care conducea ansamblul rutier respectiv este posesorul unui permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte acesta.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry