Femeie accidentată grav, luni seara, în Varsătura! A scăpat cu viață, după ce a fost spulberată de un autoturism!

În seara de 8 ianuarie, în jurul orei 21:10, un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe DE 584, în afara localității Vărsătura, ar fi surprins și accidentat o femeie de 44 de ani, din comuna Bordei Verde, care se angajase în traversarea neregulamentară a străzii.

Martorii spun că au asistat la scene de groază și nimeni nu ar fi crezut că femeia mai este în viață, după ce a fost mutilată de autoturismul care a lovit-o. Nu este pentru prima dată când astfel de incidente se produc pe raza localității Vărsătura, iar localnicii dau vina pe parapetul montat între sensurile de mers.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală gravă a femeii, aceasta fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Printr-un miracol, femeia a supraviețuit însă starea ei este în continuare gravă.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry