GALERIE FOTO: „Donează sânge! Salvează o viață”! Jandarmii brăileni au făcut din nou un gest umanitar!

Donarea de sânge a devenit un obicei al jandarmilor brăileni. Joi dimineața, unsprezece lucrători ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila au mers la Centrul de Transfuzie Sanguină din municipiul Brăila și au donat sânge, în contextul lipsei acute de sânge din spitale.

Prin aceste campanii derulate la nivelul unității, am reușit să aducem noi donatori în evidențele Centrului de Transfuzie Sanguină brăilean, mulți dintre aceștia ajungând să meargă periodic pentru a dona sânge. Spre exemplu, sergentul major Marius Paraschiv a făcut un prim gest umanitar de acest tip după ce s-a încadrat în Jandarmerie, iar astăzi este nelipsit de la aceste acte umanitare.

„Am donat sânge pentru prima dată cu ocazia unei campanii de donare organizată la nivelul unității. M-am simțit foarte bine după prima donare. În acest mod, pot ajuta semenii și altfel, nu doar prin prisma meseriei pe care o am. Acest sentiment m-a determinat să nu lipsesc de la nicio campanie de donare de sânge și voi continua să o fac ori de câte ori este nevoie, pentru a salva alte vieți!”

, a declarat sg.maj. Marius Paraschiv.

Un alt jandarm care a intrat astăzi în evidențele centrului de transfuzie din Brăila este sergentul major Ionuț Pascu.

„Sunt în concediu, dar am aflat despre campania de donare și am ales să spun «Prezent» la campanie, deoarece știu ce înseamnă lipsa de sânge din spitale. Prima oară am donat, în urmă cu ceva timp, pentru un prieten care, internat fiind în spital, avea nevoie de sânge. Locuiam în alt județ la vremea aceea. Ulterior, am început să merg periodic. Astăzi (joi, 10 noiembrie 2022 – n.r.), este pentru prima dată când donez sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Brăila și voi continua să vin periodic. Mi se pare un gest nobil”

, a spus sg.maj. Pascu.

Scăderea numărului de donatori de sânge este una dintre problemele comunității aflată în atenția noastră, ca oameni purtători ai uniformei bleu-jandarm. Periodic, colegii noștri merg la Centrul de Transfuzie Sanguină și donează sânge, în încercarea de a veni atât în ajutorul pacienților, cât și al medicilor pentru a-și duce la bun sfârșit actul medical.

Dorim ca gestul colegilor noștri să fie luat drept exemplu de către brăileni și să meargă la Centrul de Transfuzie Sanguină Brăila, situat pe strada R.S. Campiniu din municipiu, pentru a dona. Campania de donare de sânge face parte din campania națională „Donează sânge! Salvează o viață”, inițiată de Patriarhia Română și la care Jandarmeria Română.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry