Misiune de asanare a unui proiectil exploziv de calibrul 150 mm, descoperit în localitatea Mircea Vodă!

Luni, 01.11.2021, echipa pirotehnică a inspectoratului a executat o misiune de asanare a terenului de muniţie rămasă neexplodată în localitatea Mircea Vodă, unde în urma executării unor lucrări agricole a fost descoperit un proiectil exploziv calibrul 150 mm., în stare avansată de oxidare. Acesta a fost ridicat, transportat şi depozitat în siguranţă, ulterior va fi distrus în poligonul de specialitate.

În momentul descoperirii unor astfel de elemente de muniţie, trebuie anunţate de urgenţă Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, organele de poliţie sau autorităţile publice locale.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, se interzice:

– atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte;

– ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe;

– comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;

– lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;

– introducerea muniţiilor în foc;

– topirea elementelor metalice ale muniţiilor;

– tăierea muniţiilor cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură;

– folosirea muniţiilor pentru improvizarea diverselor unelte;

– utilizarea pulberilor şi explozivilor provenite din muniţii în scopuri artizanale;

– demontarea de la muniţii a focoaselor sau a altor elemente componente;

– folosirea pentru joacă, de către copii, a elementelor de muniţie.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.