O autocisternă plină cu motorină s-a răsturnat în Bordei Verde! Nu s-au înregistrat victime iar ISU monitorizează transvazarea către altă autocisternă!

Astăzi, în jurul orei 07:05 , polițiști din cadrul Poliției Orașului Ianca au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, pe raza localității Bordei Verde, ar fi avut loc un accident rutier.

Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din județul Iași, în timp ce conducea o autocisternă pe DJ 211, pe raza localității Bordei-Verde, într-o curbă, ar fi pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe partea stângă a sensului său de deplasare.

”În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. La fața locului traficul este dirijat de polițiști, circulându-se alternativ pe un sens de mers”, a transmis Biroul de Presă al IPJ Brăila.

De asemenea, locul evenimentului este asigurat și de un echipaj din cadrul I.S.U. Dunărea Brăila până la transvazarea completă a motorinei într-o altă autocisternă și eliberarea părții carosabile.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry