Percheziții domiciliare pe raza municipiului Brăila la persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor!

Ieri dimineață, 28 iunie, polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase sprijiniți de Poliția Municipiului Brăila, au efectuat 3 percheziții domiciliare pe raza municipiului Brăila, pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Astfel, la domiciliul unui bărbat, de 40 de ani, din municipiu, a fost descoperită și ridicată, în vederea continuării cercetărilor, o armă neletală tip pistol de tir sportiv și 515 diablouri.

De asemenea, la domiciliile altor doi bărbați, în vârstă de 51 și 72 de ani, ambii din Brăila, au fost descoperite și ridicate două arme neletale de tip pușcă de tir sportiv, 1.320 diablouri, precum și o armă de tip pușcă ce urmează a fi expertizată în vederea stabilirii naturii sale și a categoriei din care face parte.

Cercetările sunt continuate în cadrul unor dosare penale întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry