Tânărul, care a căzut ieri de la etajul 4, al blocului în care locuia, a scăpat cu viață!

Joi seară, în jurul orei 18.50, un apel la 112 a sesizat faptul că un tânăr în vârstă de 30 de ani a căzut de la etajul 4 al unui bloc situat pe Calea Călărașilor, în cartierul Radu Negru al municipiului Brăila.

Se pare că tânărul ar fi alunecat de la fereastra apartamentului unde locuia, situat la etajul patru al blocului I2 de pe Calea Călărașilor. Norocul acestuia a fost că a căzut pe copertina de la intrarea în scara blocului, care a atenuat șocul. La fața locului au sosit polițiștii, dar și o ambulanță de la SAJ Brăila.

Ambulanța l-a preluat pe tânărul de 30 de ani, care era conștient, și l-a transportat la UPU Brăila pentru a primi îngrijiri medicale.

Polițiștii au răspuns unui apel la 112 prin care ne era sesizat faptul că o persoană, de sex masculin, a căzut de la etajul 4 al unui bloc situat pe Calea Călărașilor. Polițiștii brăileni continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor care au dus la producerea evenimentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Belciugan.

Tânărul prezintă multiple fracturi și plăgi, însă starea lui este stabilă. Medicii au declarat că pacientul este în afara oricărui pericol.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry