Un alt accident grav, noaptea trecută! Șoferul a pierdut controlul autoturismului și s-a izbit de un copac, pe Șoseaua Buzăului!

Miercuri, în jurul orei 01:45, un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe Aleea de acces către Parcul Monument, la intersecția cu Șoseaua Buzăului, în urma unui viraj la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra volanului și a pătruns pe sensul opus de mers unde a lovit frontal un copac.

”În urma evenimentului a rezultat vătămarea a șoferului și a pasagerului din auto, în vârstă de 20 de ani, din Brăila, ambii fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis Biroul de Presă al IPJ Brăila.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry