”Această companie nu ar trebui să mai fie prezentă în România! Nici măcar o criptă să nu mai construiască” – Tudose a dat de pământ cu WeBuild!

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, va veni la Brăila în luna mai pentru demararea contractării la Drumul Expres Brăila – Focșani. Anunțul a fost făcut de către vicepreședintele PSD, Mihai Tudose, care a criticat, în același timp, constructorul podului peste Dunăre.
Anul trecut, WeBuild promitea că, la finalul lunii decembrie, pasajul peste calea ferată va fi gata. Pasajul este gata de la începutul anului 2024, însă nu a fost deschis circulației.

”Cred că în luna mai va fi aici ministrul Grindeanu, pentru două evenimente: finalizarea sensului giratoriu și a deschiderii de la pod și lansarea în contractare a drumului Brăila – Focșani.

Dacă ar fi după mine, acest constructor n-ar mai face în România nici măcar o criptă. Este o noțiune de nesimțire. Ați fost cu toții martori anul trecut, la darea în folosință a podului, când constructorul a spus că mai durează două luni până când demontează macaralele. Una încă râde la noi, când trecem pe acolo, ne sfidează. S-a văzut cu sacii în car, amână momentul recepției, probabil mai are niște treabă de reglat, dar v-am spus, nesimțirea este un cuvânt dulce pentru treaba asta și sunt destui pe piață care sunt capabili să facă aceste lucrări. O companie care lucrează în stilul ăsta nu ar trebui să mai fie prezentă în România. Repet, nici măcar la nivel de făcut o criptă într-un cimitir”, a declarat vicepreședintele PSD, europarlamentarul Mihai Tudose.

Pasajul peste calea ferată, cel care face legătura cu podul peste Dunăre, deși finalizat, sectorul de drum este în continuare închis circulației. Constructorul a spus că așteaptă finalizarea drumului spre Jijila pentru a deschide și acest sector de drum. Între timp, camioanele care transportă cereale către porturi sunt nevoite să intre prin Baldovinești pentru a urca pe pod.

La începutul anului, într-o declarație de presă, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spunea că WeBuild ar întârzia intenționat deschiderea pasajului peste liniile CFR, după penalizarea cu 80 de milioane de lei din 2023.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry