Incredibilă atitudinea liderului PNL, după manifestările organizate de Zilele Brăilei. Într-un exces de invidie, după ce a fost informat de către argații lui în legătură cu numărul mare al participanților la manifestările organizate de administrația locală, deputatul de la Cireșu a luat foc. Acesta se tot întreabă cât a costat distracția brăilenilor, în loc să îi întrebe pe consilierii locali ai PNL, care au votat programul cultural la începutul anului, program care cuprinde toate festivalurile derulate pe parcursul acestui an.
”Deocamdată, din ce văd, încă nu a spus cât a costat toată distracția, că are nevoie de mai multe zile ca să facă socotelile în privința banilor plătiți pentru Zilele Brăilei(…) Pe asta s-au cheltuit banii publici? Asta a considerat primarul Dragomir potrivit pentru Zilele Brăilei? Câți bani ați plătit, domnule Dragomir, pentru acest program muzical de excepție? Și dacă tot voiați înjurături plătite din bani publici, chiar n-ați găsit unii care să înjure mai ieftin, nu pe mii de euro?”, se întreabă deputatul de la Cireșu, în ciuda faptului că PNL a votat proiectul pentru alocarea sumelor necesare.
Deputatul Popa și-ar fi dorit ca brăilenii să arunce cu mii de euro la lăutari, însă, la Brăila, festivalurile folclorice nu se termină cu bătăi care să țină prima pagină a ziarelor locale, ci cu premii acordate celor care vin să ne încânte sufletele.
Sigur că liberalii crapă de invidie când văd că pierd teren în fața electoratului. Nu i-a oprit nimeni, timp de aproape 4 ani, să depună măcar un proiect în Consiliul Local sau în Consiliul Județean. Anul viitor, în campania electorală, vor veni iar în fața brăilenilor cu promisiuni și, probabil, unii dintre ei vor mai prinde încă 4 ani de indemnizație, plătită din banii brăilenilor, pentru a face doar gargară.
Cât despre obscenitățile din versurile unei trupe consacrate, liberalii ne-au demonstrat că știu să înjure la fel de frumos. Anul trecut, școala de vară a tinerilor liberali, un eveniment prin care se dorea formarea liderilor de mâine, s-a transformat într-o petrecere cu lăutari, manele și dedicații, iar la final, o palmă dată peste fața brăilenilor, din momentul în care s-a asociat numele județului cu o lozincă care nu ar trebui să facă cinste niciunui tânăr.
Deputatul Alexandru Popa nu numai că nu și-a cerut scuze brăilenilor pentru că a pătat imaginea județului la nivel național, știrea fiind difuzată pe toate canalele principale de media, dar nici măcar nu a efectuat vreun demers pentru sancționarea tinerilor care, pe lângă faptul că au făcut de râs Brăila și organizația PNL Brăila, au scandat un mesaj la adresa ”adversarilor” politici, cu care de altfel sunt la guvernare: ”Mu*e PSD, de la Brăila, se știe! Grupul nostru aici, Mocanu și toată lumea! Forță!” / ”Tineretul PSD, să le f*tem mamele”.