Deputatul Nicu Niță, inițiator al Legii care înjumătățește plata facturilor pentru energia electrică, folosită în irigații!

Președintele României a promulgat LEGEA nr. 125 din 6 mai 2021 pentru completarea art. 66 din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004. Printre inițiatorii acestui proiect se numără și deputatul PSD de Brăila Nicu Niță.

Producătorii agricoli vor primi, conform acestei legi, o subvenție suportată de stat care se va achita sub forma unei reduceri de 50 la sută la plata facturilor pentru energia electrică folosită pentru irigații.Proiectul legislativ a fost aprobat miercuri, 14 aprilie, prin votul final al Camerei Deputaților și promulgat ulterior de șeful statului. Noi ne-am dorit, inițial, ca întreaga sumă să fie suportată de către statul român. Ulterior la dezbaterile din comisiile de specialitate, în comisia de agricultură a deputaților, reunită pe 24 martie, proiectul a fost modificat stabilindu-se ca fermierilor să li se subvenționeze cheltuielile, în cotă de până la 50%, aferente consumului de energie electrică, necesar funcționării agregatelor sau echipamentelor pentru irigații”, a declarat deputatul PSD Nicu Niță, inițiator al proiectului de lege.

Potrivit sursei citate, legea intră în vigoare la data de 1 iulie 2021

“Articolul I: La articolul 66 din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 13 februarie 2009, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

(4) Cheltuielile, în cotă de până la 50%, aferente consumului de energie electrică, necesar funcționării agregatelor sau echipamentelor pentru irigații, pentru care se asigură apa pentru irigații în baza contractelor multianuale/sezoniere, prevăzute la alin. (2), se suportă din bugetul Agenției, în limita sumelor alocate din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu această destinație.

Articolul II: În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va modifica în mod corespunzător Normele metodologice de aplicare a Legii îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.872/2005, cu modificările ulterioare.

Articolul III: Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 iulie 2021”, se arată în proiectul de lege.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry