Doi candidați la președinția Organizației Municipale a PNL Brăila! Pricop nu și-a depus candidatura!

Cătălin Canciu și Marian Căpățînă sunt oficial, începând de astăzi, candidați la funcția de președinte al Organizației Municipale a Partidului Național Liberal. Ocupat fiind să o convingă pe Turcan să-l trădeze pe Ludovic Orban, Cătălin Boboc a uitat să-i depună candidatura lui Cristian Pricop – omul pe care se baza că-i va face echipă după ce va câștiga președinția Organizației Județene. Ghinion!

Ce nu înțelege Boboc este că indiferent cine va conduce PNL, fie că e Orban, fie că e Cîțu, Alexandru Popa va rămâne în continuare deputat și cel mai probabil președinte al PNL Brăila. În schimb, Guvernul din care Boboc face parte este foarte posibil să dispară, dacă Orban își va păstra funcția de conducere.

Dar să revenim la cursa internă locală, care acum îi are în prim plan pe Cătălin Canciu – fost șef al Inspectoratului Școlar, demis de către propriul Guvern, la insistențele lui Cătălin Boboc, după cum a relatat chiar el, în cadrul ultimei conferințe de presă. Cătălin Canciu are în spate toată echipa deputatului Alexandru Popa, care în urma BPJ-ului și a BPL-ului a demonstrat că are ultimul cuvânt în cadrul organizației.

De partea cealaltă este Marian Căpătînă, fost membru al Partidului ProRomânia, și fost opozant al liberalilor în Consiliul Județean, în mandatul trecut. Reamintim faptul că, Marian Căpățînă a candidat în 2012, sprijinit de un grup de dreapta, iar din 2016 s-a alăturat grupului PSD, ALDE, PMP și PND, susținând candidații PSD și ALDE la șefia Consiliului Județean.

Am citit de curând o declarație a domnului Căpățână, în Obiectiv, care zicea că ”Popa și Boboc s-au grăbit când și-au anunțat public susținerea față de liderii de la Centru”, atrăgând atenția asupra faptului că cei doi politicieni puteau să negocieze susținerea în folosul brăilenilor. Îi reamintim și noi domnului Căpățînă de negocierile pe care le-a avut dânsul, la un nivel mult mai mic, în Consiliul Județean, unde și-a vândut la propriu votul pentru promisiuni politice.

Singura șansă de a negocia cu propriul partid, ori cu propriul Guvern, este atunci când ai un mandat pe care poți oricând, dacă ai ”oo”, să îl pui pe masă. În rest, sunt doar promisiuni politice, pe care le știm cu toții. Sunt puțini oameni politici, din Brăila, care și-au pus în joc mandatul pentru binele cetățenilor. Din păcate ei nu fac parte din PNL. Acum sincer, îl vede cineva pe Boboc capabil să plece din Guvern?
Rămân în continuare la ideea că Boboc, în lumina ultimelor evenimente, nu își va depunde candidatura, așa cum nu și-a depus-o nici la alegerile parlamentare. Oricum ar fi, Boboc nu pariază pe un cal mort.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry