Locuințe sociale decente, pentru brăileni! AUR propune construirea de la zero a unor campusuri sociale!

Locuințele sociale, în special cele aflate în centrul orașului, au nevoie de o modernizare completă, în opinia conducerii AUR Brăila, înainte de a fi date spre folosire familiilor defavorizate din municipiu.

Unul din proiectele sociale cu care AUR vine în fața brăilenilor, în această campanie electorală, este construirea de la zero a unor campusuri sociale.

”În Brăila există aceste blocuri de locuințe sociale dar este inacceptabil ca la acest moment ele să ofere niște condiții de trai cel puțin indecente: lipsă de apă, gaze. Ce ne propunem noi este construirea de locuințe sociale, campusuri eventual, de locuințe sociale.

Nu este imposibil de realizat, identificarea unor terenuri, pe care să construim aceste campusuri. Trebuie să relocăm aceste persoane, astfel încât, ceea ce este la acest moment, cu condiții improprii, insalubre, să le putem reabilita și să oferim un trai decent, conform cu anul 2024. Nu mi se pare normal să trăiască în condiții mizere”, a declarat Mihaela Lazăr, candidat la funcția de consilier local municipal, pe listele AUR, pentru alegerile din 9 iunie 2024.

Președintele AUR Brăila, Florin Cîrligea a vorbit despre astfel de campusuri ridicate din structuri metalice, tip container, folosite în alte state din Europa și care au un cost avantajos. Astfel, persoanele care locuiesc astăzi în clădiri istorice, care aparțin Primăriei, ar putea fi relocate, iar clădirile ar putea fi reabilitate și redate brăilenilor.

”Costul unui astfel de apartament, cu trei camere, nu depășește suma de 40.000 de euro, la ora actuală, pe o suprafață utilă de 49 mp. Arată incredibil, nici mie nu mi-a venit să cred ce se poate face din aceste containere. Nici pe afară nu îți dai seama că sunt containere pentru că sunt izolate. Timpul de execuție este foarte mic, în comparație cu un bloc ridicat de la zero. Se pot ridica blocuri cu 3 sau 4 nivele”, a declarat Florin Cîrligea, candidatul AUR la Primăria municipiului Brăila.