Investiții importante la Spitalul Județean! Stocatoare de oxigen și instalații care permit renunțarea la tradiționalele butelii, care s-au dovedit a fi periculoase!

Investițiile făcute de Spitalul Județean, pe perioada verii, s-au dovedit a fi benefice pacienților care au luat cu asalt spitalul, în valul patru. Corpul E și Secția de Boli Infecțioase au fost dotate cu sisteme integrate pentru oxigen, astfel încât spitalul a renunțat în mare parte la buteliile de oxigen, care s-au dovedit a fi periculoase în alte spitale din țară.

Președintele Consiliului Județean spune că investițiile la spital vor continua, în special pe ramura de ATI și Boli Infecțioase, pentru a veni în preîntâmpinare unui eventual val cinci.

”La spital s-a mai investit într-un stocator mare de oxigen. În momentul de față se consumă 10 mii de litri de oxigen pe zi. În maxim două săptămâni vom mai aduce încă un stocator de oxigen la o capacitate de 8000 de litri. Încercăm să dublăm cantitatea astfel încât niciun pacient care intră în Spitalul Județean să nu ducă lipsă de oxigen. Când mă refer la stocator este vorba despre tot sistemul de oxigen pe care pe care îl are la dispoziție Spitalul Județean. Se merge foarte puțin pe butelii, mergem pe acest sistem integrat și mă bucur foarte mult că spitalul, pe timpul verii, a făcut o investiție foarte bună, la Corpul C – Secția de Boli Infecțioase – avem aproape în toate saloanele instalație de oxigen. În corpul E, încercăm să mai găsim câteva paturi, 10-20 de paturi pe care să le conectăm la oxigen, de aceea am luat și hotărârea să mai pune un stocator mare de 8000 de litri”, a declarat președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac.

Săptămâna trecută erau internați 460 de pacienți, infectați cu coronavirus, în Spitalul Județean. În urma restricțiilor, dar și a vaccinării în masă a brăilenilor, incidența a scăzut sub 12 la mia de locuitori, în municipiul Brăila. Conform datelor DSP, astăzi, în Brăila incidența este la 11,57.

”În proporție de 92%, pacienții sunt nevaccinați, iar restul au și alte afecțiuni medicale, pentru care a fost necesară internarea lor. La ATI, din cele 12 paturi, 11 sunt ocupate de pacienți nevaccinați”, a atras atenția președintele Consiliului Județean.

Chiriac a atras atenția asupra faptului că personalul medical este extenuat din cauza numărului mare de pacienți. Consiliul Județean, prin investițiile făcute la spital, a asigurat condițiile necesare pentru ca actul medical să fie realizat conform nevoilor impuse de pandemie, însă lipsa personalului medical reprezintă în continuare o problemă, în Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry