VIDEO | Accident pe B-dul Dorobanților! Două femei și un bărbat au ajuns la spital! Șoferița vinovată a pierdut controlul volanului!

Cele trei victime erau pasageri în autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 38 de ani!

La data de 22 ianuarie a.c., la ora 20:45, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe Bulevardul Dorobanților din municipiu a avut loc un accident rutier.

”La fața locului s-au deplasat polițiștii care, din primele cercetări au stabilit că o tânără, în vârstă de 26 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autovehicul pe Bulevardul Dorobanților, dinspre strada Brateș către strada Apollo, ar fi pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și a lovit un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din Brăila”, a transmis Biroul de Presă al IPJ Brăila.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a două femei de 67 și 72 de ani și a unui bărbat de 70 de ani, toți din Brăila, fiind conduși la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind zero.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry