Sancțiuni aplicate brăilenilor! În doar trei zile, polițiștii locali au împărțit zeci de amenzi!

În perioada 06.05.2021 – 09.05.2021, polițiștii locali au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale persoanelor surprinse încălcând prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila, cele privind circulația pe drumurile publice din municipiu, precum și normele de conduită socială. Astfel, în ziua de 06.05.2021, pe str. Humulești, a fost depistată o femeie în vârstă de 48 de ani care arunca pe domeniul public un sac cu gunoi și o cutie plină cu deșeuri menajere. Aceasta a fost sancționată contravențional cu suma de 1.000 lei. În aceeași zi, pe str. Danubiului/str. Florilor, a fost depistat un bărbat în vârstă de 66 de ani care arunca mai mulți saci plini cu diverse deșeuri, pe stradă. Acesta a fost sancționat contravențional cu suma de 2.500 lei.

În ziua de 07.05.2021, în Parcul Monument, pe Aleea bazelor sportive, a fost depistat un bărbat în vârstă de 32 de ani care a staționat cu autoturismul pe spațiul verde. Acesta a fost sancționat contravențional cu suma de 1.000 lei. În aceeași zonă a fost depistat un tânăr în vârstă de 20 de ani, care circula cu mopedul prin parc, circulația cu astfel de vehicule fiind interzisă pe aleile parcului. Tânărul a fost sancționat contravențional cu suma de 1.000 lei. Tot în Parcul Monument, în timpul serviciului de patrulare, polițiștii locali au fost anunțați de către un angajat al societății care salubrizează parcul că a găsit un portofel, într-un coș de gunoi de pe Aleea cu platani. Portofelul avea fermoarul deschis și în el se aflau câteva documente. În urma verificărilor efectuate s-a luat legătura cu proprietara portofelului care a declarat că acesta îi fusese sustras din poșetă în data de 06.05.2021, în momentul în care a coborât din autobuz în stația ”Covoare”, faptă sesizată la IPJ Brăila.

În ziua de 08.05.2021 un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost sancționat contravențional cu suma de 1.000 lei fiindcă a circulat cu autoturismul pe Aleea Stadionului, din Parcul Monument, în afara intervalului orar stabilit prin HCLM 399/2020. În aceeași zi, tot în Parcul Monument, un bărbat în vârstă de 34 de ani a fost sancționat contravențional cu suma de 100 lei deoarece consuma băuturi alcoolice în loc public, în vreme ce un altul, în vârstă de 59 de ani, a fost sancționat contravențional cu suma de 200 lei pentru că își satisfăcea nevoile fiziologice lângă parcul de joacă pentru copii de lângă parcarea ”Kiseleff”, spre indignarea celor care se aflau în zonă, cu copiii. Tot în ziua de 08.05.2021, în parcul de joacă pentru copii ”Hipodrom”, de pe Aleea Cinematografului, un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost sancționat contravențional cu suma de 300 lei, fiind surprins fumând în părculeț.

În ziua de 09.05.2021, doi bărbați de 18, respectiv 37 de ani, au fost sancționați contravențional cu suma totală de 1.200 lei, după ce au fost surprinși în timp ce fumau și spărgeau semințe în parcul de joacă pentru copii de pe str. Decebal. În aceeași zi, de data aceasta în parcul de joacă de pe str. Industriei, o femeie în vârstă de 50 de ani a fost sancționată contravențional cu suma de 1.000 lei, după ce a fost surprinsă consumând semințe și aruncând cojile pe jos. Tot pe data de 09.05.2021, în dreptul podului CFR de pe Șos. Rm. Sărat a fost depistat un bărbat în vârstă de 37 de ani care arunca pe domeniul public mai mulți saci plini cu gunoi menajer și moloz. Acesta a fost sancționat contravențional cu suma de 1.000 lei.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry