Vicepreședintele Consiliului Județean, Ionel Epureanu, i-a răspuns deputatului PNL, cu privire la sumele alocate de Consiliul Județean UAT-urilor din județul Brăila. Epureanu spune că pentru accesarea fondurilor europene UAT-urile trebuie să vină cu partea lor de cofinanțare, fonduri pe care cele mai multe dintre primării nu le dețin.
”Primarii gospodari, în viziunea d-lui deputat Popa, trebuie să trăiască doar din fonduri europene, fără să ceară bani de la bugetul de stat. O mare eroare, deoarece pentru a accesa aceste fonduri trebuie să asiguri cofinanțarea de minim 13% din bugetul propriu, care buget propriu alocat anul acesta abia dacă asigură cheltuielile de funcționare și cele cu asistența socială, în cazurile fericite.
De asemenea, fondurile europene alocate pentru exercițiul financiar 2021 – 2027, nu acoperă decât o mică parte a problemelor comunităților locale și vor fi accesibile cel mai devreme, începând cu anul 2023! Ce facem până atunci?! Dăm din umeri a neputință în fata cetățenilor și așteptăm mila Guvernului, pentru care acest județ nu există, decât pentru a plăti impozite, taxe și datoria publică?!
Asta în timp ce primarul comunei Cireșu (tatăl domnului deputat) a cerut 7 miliarde lei (vechi) de la guvern și i s-au dat anul trecut în septembrie, prin ordonanța de urgență. Vă aduceți aminte scandalul de la acea vreme, când municipiul Brăila nu a primit niciun ban? O jignire adusă la adresa primarilor și cetățenilor acestui județ”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, Ionel Epureanu.
Disputa dintre politicieni se pare că ar fi pornit de la faptul că, președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac, a declarat într-o scurtă conferință de presă, cu privire la alegerile din comuna Viziru: ”Ne vom lupta ca această comună să rămână în continuare o comună PSD, pentru că singura șansă de dezvoltare a acestei comune, pe actuala guvernare, este Consiliul Județean”.