Miercuri, în jurul orei 20:20, polițiști din cadrul Biroului Rutier l-au oprit în trafic, pe un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe Calea Călărașilor.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat.
Astfel, polițiștii l-au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila.
În această după-amiază, instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus față de bărbat măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Brăileanul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Brăila.