Dragomir: ”Comunicatul lui Canciu este o bătaie de joc la adresa Prefecturii și demonstrează încă o dată haosul din PNL!”

Ca urmare a faptului că centrul de vaccinare de la Carrefour se va închide, Prefectura Brăila a cerut Primăriei să găsească un alt spațiu pentru relocarea acestuia, astfel încât, brăilenii care doresc să se vaccineze să aibă o variantă în plus.

La momentul actual brăilenii se pot vaccina la medicul de familie, la unul din cele trei spitale din Brăila sau în sala de sport a Liceului Anghel Saligny.

Șeful Inspectoratului Școlar Județean, Cătălin Canciu – cel care acuza faptul că se închid centrele din școli, fără să se informeze asupra situației, a transmis un comunicat de presă prin care îl acuza pe primar că: ”Ba închide centrele de vaccinare, ba le redeschide. Ce vrea să ne demonstreze? Chiar nu înțeleg incoerența unei astfel de administrații. Când da, când nu”.

Primarul Marian Dragomir a demonstrat cu documente că solicitarea a venit din partea Prefecturii Brăila și i-a transmis un mesaj și inspectorului școlar general, pe această cale.

”Dacă ar fi avut măcar bunul simț să citească adresa de la prefectură, sau să discute cu domnul subprefect Nițescu, ar fi înțeles că Centrul de vaccinare de la Carrefour se va închide și Prefectura a solicitat un singur spațiu în municipiu pentru relocare”,

spune primarul Marian Dragomir.
Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry