Sirian, în vârstă de 21 de ani, obligat să părăsească țara după ce polițiștii au descoperit că tânărul nu avea aviz de angajare sau detașare

Polițiștii de imigrări din Brăila, în urma unei acțiuni în cooperare, au depistat la muncă fără forme legale un tânăr din Siria. Pe numele acestuia a fost emisă o decizie de returnare prin care este obligat să părăsească țara în termen de 30 de zile, iar reprezentanții societății comerciale au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 20000 de lei.

  Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al Judeţului Brăila au desfăşurat, la data de 07 decembrie a.c., o acțiune în cooperare cu inspectorii teritoriali de muncă, pe linia prevenirii şi combaterii muncii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.

În cadrul activităților întreprinse, a fost depistat un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Siria, care desfășura activități lucrative, fără a deține aviz de angajare sau detașare, la o societate comercială cu obiect de activitate comerț cu ridicata al animalelor vii.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că tânărul a intrat legal în țara noastră, fiind posesorul unui permis de ședere în scop de muncă, însă nu respecta reglementările privind angajarea în muncă.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au revocat dreptul de ședere și i-au emis decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească țara în termen de 30 de zile.

Totodată, reprezentanții societății comerciale au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 20.000 lei, în conformitate cu prevederile O.G. 25/2014 privind angajarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

Acţiunile desfăşurate de către poliţiştii de imigrări urmăresc asigurarea ordinii şi siguranţei cetăţeanului prin exercitarea unui control permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor şi combaterea migraţiei şi muncii ilegale.

Facem apel către toţi cetăţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale, la sediul Biroului pentru Imigrări al judeţului Brăila, din strada Ana Aslan nr.39, la numărul de telefon 0239-606100, sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry