Dragomir: ”Această liberalizare a pieței energiei și gazelor a fost făcută haotic! Vor sta să negocieze și să se certe, decât să ia măsuri concrete!”

În cadrul unei conferințe de presă, primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir(PSD), a vorbit despre facturile la energie și gaze, care au explodat în ultima lună. Dragomir spune că nu își face griji pentru instituția pe care o conduce, având fonduri alocate din buget în acest sens, însă a tras un semnal de alarmă în numele brăilenilor, a consumatorilor casnici, care vor trece cu greu peste plata acestor facturi.

Primarul spune că liberalizarea pieței la energie și gaze a fost făcută fără nicio responsabilitate și fără ca guvernanții să ia în calcul posibilitățile consumatorilor de a plăti

”Totuși, trebuie să avem în vedere că, spre deosebire de primăriile comunelor, noi suntem primăria unui municipiu, care are venituri mult mai mari. Așteptăm să vedem care este impactul măsurilor luate de Guvern pentru că cea mai mare problemă nu este neapărat la primărie ci se va reflecta în factura pe care o vor primi utilizatorii casnici, cetățenii, la apartamente sau case. Noi de bine, de rău, am încheiat și anul trecut cu un excedent de 56 de milioane de lei. Este un excedent pe care îl putem folosi anul acesta în investiții și atunci putem să ne asigurăm alte sume pentru plata facturilor.

Această liberalizare a pieței energiei și gazelor a fost făcută haotic, fără niciun fel de responsabilitate iar efectele se văd acum, din păcate.

Măsurile pe care le-a luat Guvernul, din punctul nostru de vedere, sunt tardive și cred că mai mult vor sta să negocieze și să se certe, decât să ia măsuri concrete mult mai rapid”, a declarat primarul Marian Dragomir.

Ultima factură la gaze, emisă către Palatul Administrativ a fost de 1 miliard de lei vechi. Suma va fi împărțită între cele trei instituții: Consiliul Județean, Primărie și Prefectură, în funcție de numărul de birouri în care își desfășoară activitatea.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry