Pe data de 10 februarie 2022 este programată runda cu numărul XV din cadrul Ligii Florilor Mol, reprezentând a doua etapă din returul competițional. HC Dunărea Brăila va întâlni CS Minaur Baia Mare, joi, începând cu ora 17:00, la Sala Polivalentă din Brăila. Meciul va putea fi urmărit în direct pe pagina de YouTube HC Dunărea Brăila iar cei interesați pot urmări scorul și marcatoarele și pe pagina Federației Române de Handbal accesând link-ul: https://frh.ro/meci.php?id=66987.
Între anii 2019-2022, cele două echipe au disputat față în față 5 meciuri, dintre care unul a fost câștigat de echipa brăileană. Ultima întâlnire a avut loc în data de 11.09.2021, atunci când Brăila a câștigat cu scorul de 27 la 23. Înaintea confruntării, HC Dunărea Brăila se află pe poziția a 6 a cu 22 puncte, în timp ce echipa adversă ocupă poziția a 8 a în clasamentul Ligii Florilor Mol, acumulând până la acest moment 21 puncte.
Următoarea etapă este programată pe data de 23 Februarie 2022, în deplasare, când HC Dunărea Brăila va întâlni echipa CSU Știința București.