Consilierul Bucălău propune un armistițiu: ”Haideți să ne focusăm atenția și resursele pentru a da o mână de ajutor ucrainenilor și brăilenilor!”

Consilierul PNL, Alexandru Bucălău a transmis un comunicat de presă după ședința Consiliului Județean care a avut loc astăzi. Pe lângă declarațiile cu privire la votul liberalilor în ceea ce privește protocolul de colaborare cu județul Galați pentru realizarea obiectivului ”Aeroport Regional Galați – Brăila”, Bucălău a propus un armistițiu cu social-democrații în situația actuală de criză a refugiaților.

”Astăzi, județul Brăila a făcut un pas important pentru realizarea aeroportului regional de la Braniștea. În cadrul ședinței ordinare, consilierii liberali, alături de ceilalți aleși, au votat în unanimitate, ”PENTRU” proiectul de hotărâre privind aprobarea protocolului de colaborare Județul Brăila, prin Consiliul Județean Brăila și Județul Galați, prin Consiliul Județean Galați, încheiat în vederea realizării proiectului ”Aeroport Regional Galați – Brăila”.

Ne bucurăm că s-a aprobat acest proiect și să fim parte la realizarea unui obiectiv de investiții atât de necesar pentru dezvoltarea infrastructurii! Ne bucurăm că, în sfârșit, cele două județe sunt, oficial, partenere și stau la aceeași masă, pentru același scop. Deși, recunosc, mi-ar fi plăcut mai mult ca acest aeroport să fie construit la Vădeni, în județul Brăila, pentru că era o locație mai ofertantă din punct de vedere al distanței față de pod și față de drumurile conexe, apreciez totuși că domnul președinte al Consiliului Județean Brăila a ținut cont de propunerea mea privind acest parteneriat între Brăila și Galați.

Aleg să ignor comentariile derizorii ale președintelui CJ Brăila, privind numele viitorului aeroport regional, pentru a da dovadă de maturitate și pentru a nu transforma un subiect atât de important, într-o bășcălie. În administrație, cred că nu este importantă paternitatea unei idei! Este important ca lucrurile să se miște, în direcția bună!

Așadar, domnule Chiriac, haideți să ne asumăm atribuțiile și îndatoririle pe care le avem față de comunitate și să ne abținem de la glume proaste. Este cel mai nepotrivit moment și o lipsă de respect față de problemele actuale.

Dacă vreți, haideți să facem un armistițiu și să ne focusăm atenția și resursele pentru a da o mână de ajutor ucrainenilor și brăilenilor, care și-au pus la dispoziție timpul, resursele și locuințele în ajutorul refugiaților de război din Ucraina. Despre asta este vorba acum”, a transmis consilierul PNL, Alexandru Bucălău.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry