Partida a fost arbitrată deplorabil de Claudiu Gorina (DJ), Florin Melenci (DJ) și Valter Dăncescu.
Duminică, 20.03.2022, HC Dunărea Brăila a disputat etapa a XIX a a Ligii Florilor MOL, retur competițional, pe teren propriu, împotriva echipei SCM Râmnicu Vâlcea. Prima repriză s-a jucat la scor strâns, 13 – 15, însă partida s-a încheiat în favoarea echipei oaspete, scor final 27 – 32.
După această etapă, HC Dunărea Brăila ocupă poziția a 8-a în clasamentul Ligii Florilor Mol cu 28 de puncte.
”A fost foarte dificil să pregătim meciul acesta pentru că ieri am aflat că Jacobsen nu poate juca astfel că pe ultima sută de metri am schimbat tot. Am jucat cu fetele tinere, am jucat cu toate jucătoarele pe care le-am avut însă din păcate s-a ratat mult”, a declarat antrenorul HC Dunărea Brăila, Neven Hrupec.
Au marcat pentru Brăila: Araujo L. (8), Rodrigues Belo A. (7), Mihai M. (2), Cotet M. (1), Sazdovska J. (3), Tamires M. (6)
”Echipa cu care am jucat azi nu e aceeași ca cea care a jucat împotriva Bistriței. Nu știu ce să zic, este un moment foarte dificil pentru noi, pentru antrenor, care trebuie să schimbe ceva de fiecare dată din cauza lipsei de jucătoare. Dacă plănuim ceva azi, mâine trebuie să schimbăm. În schimb, se vede ca avem o echipă puternică și am arătat asta în campionatul românesc care este unul foarte greu. Uneori câștigi, alteori pierzi. Dacă aveam echipa completă din noiembrie, sunt foarte sigură că am fi putut ajunge pe locul 1 sau 2 în campionat. Dar au venit accidentările și avem un număr surprinzător, ceea ce nu este neapărat o scuză pentru jocul nostru, dar e realitatea. Aceasta este realitatea noastră acum și nu este una frumoasă. Avem câteva jucătoare experimentate, restul fiind foarte tinere… așa că e normal când faci schimbări în echipă să se schimbe și jocul. Sunt încă ferm convinsă că am fi putut câștiga campionatul cu echipa din noiembrie, dar au venit accidentările și in momentul acela mi-am dat seama că nu va mai fi la fel. Tot ce putem să facem acum este să luptam” a declarat portarul echipei HC Dunărea Brăila, Mayssa Pessoa.
Etapa a XX a se va disputa în deplasare în data de 2 aprilie 2022, împotriva echipei CSM Deva. Până atunci, echipa se va pregăti pentru TUR 2 CUPA ROMÂNIEI FAN COURIER. Partida este programată pe data de 23 martie 2022, împotriva CSM București. Meciul se va juca în Sala Polivalentă din Brăila.