În ultima ședință a Consiliului Local Municipal, consilierii au aprobat modificările la proiectul de hotărâre privind ”Aprobarea cuantumului lunar al unei burse și a numărului acestora pentru elevii de la cursurile cu frecvență din unitățile de învățământ preuniversitar de stat pe anul 2022”.
Astfel, s-a aprobat un număr total de 14.472 burse pentru elevi repartizate pe categorii și unități de învățământ.
7107 burse aferente semestrului II, al anului școlar 2021-2022, vor fi acordate în următoarea structură:
- 10 burse de performanță
- 4204 burse de merit
- 754 burse de studiu
- 2139 burse sociale
Modificările au venit în urma Ordinului de Ministru al Educației prin care a fost prelungit termenul de depunere a cererilor pentru acordarea burselor de studiu și a burselor de ajutor social. Ca urmare a acestei situații, unitățile de învățământ preuniversitar de stat au solicitat modificarea numărului de burse de studiu și ajutor social.
Cuantumul lunar al unei burse a fost votat în ședința din luna februarie 2022:
- 500lei/lună bursa de performanță
- 200lei/lună bursa de merit
- 150lei/lună bursa de studiu
- 200lei/lună bursa socială