VIDEO – Se întâmplă acum: Grav accident la ieșire din Brăila!
UPDATE – Șoferul autoturismului marca Audi, care a provocat accidentul era beat! Etilotestul a arătat 0,63 în aerul expirat!
Pe rețelele de socializare au părut deja primele imagini de la accidentul care s-a produs în urmă cu câteva momente la ieșire din Brăila spre Buzău, în zona Popasului Stejaru.
Momentan știm că există victime, iar martorii vorbesc despre viteză excesivă, depășiri și șicanări în trafic.
La fața locului s-au prezentat echipaje ale poliției, două ambulanțe, dar si echipa de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brăila. Pompierii au fost prezenti cu două autospeciale cu apă și spumă.
Se pare că șoferul autoturismului marca Audi, în vârstă de 40 de ani, care se afla sub influența băuturilor alcoolice ar fi accelerat și acroșat un autoturism marca Opel, care circula regulamentar în fața sa.
Doar norocul a făcut ca șoferul care se afla în mașina accidentată să fie încă în viață, pentru că autoturismul s-a făcut praf. Acesta a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale, iar starea lui este stabilă.