Primarul Dragomir: ”V-am demonstrat încă o dată că domnul Canciu minte!” Șeful ISJ a uitat că A SEMNAT, când ”și-a luat mâna” de pe Școala 3!

Mari surprize pentru șeful Inspectoratului Școlar Județean. Taman când găsise un subiect fierbinte, cu care spera să-l ardă pe primarul Marian Dragomir, edilul a scos din joben un iepuraș din hârtie, semnat chiar de Cătălin Canciu.

Mai exact, șeful ISJ a transmis astăzi un comunicat de presă prin care îi cere socoteală primarului cu privire la starea Școlii nr. 3 din Brăila. Acesta amintește faptul că în 2017 a venit o propunere din partea Ministerului Justiţiei de transformare a Şcolii nr.3 în sediu pentru trei unităţi de Parchet. Și spune: ”La vreme respectivă, eram inspector şef al ISJ Brăila şi nici nu am vrut să aud de acea propunere. Am spus clar şi răspicat că această clădire este un simbol al Învăţământului şi Istoriei Brăilei şi că nu voi fi de acord niciodată cu o astfel de iniţiativă! Pentru poziţia avută la acea vreme, au fost puşi trolii pe mine şi chiar m-au demis!”.

Ceea ce a omis însă Cătălin Canciu, în comunicatul de presă, este faptul că el însuși a semnat acordul privind schimbarea destinației pentru imobilul în cauză. Document care, la acea dată, a fost atașat în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre votat de consilieri.

”Noi am demonstrat de foarte multe ori că domnul Canciu este un mincinos. Și când spun aceste lucruri, spun că am demonstrat. O să vă demonstrez că și în comunicatul acesta minte. Dânsul spune că era inspector șef la vremea aceea și nici nu a vrut să audă de acea propunere(…) Așa a spus domnul Canciu, dar știți ce a făcut? A semnat că este de acord ca acea clădire să fie transmisă Parchetului. Este semnătura lui, nu este semnat de altcineva. Dânsul spune că nu a fost de acord, iar eu vă demonstrez negru pe alb, cu semnătura dânsului, că a fost de acord și a votat ca această clădire să fie transmisă Parchetului. Cu acest lucru v-am demonstrat încă o dată că domnul Canciu minte!”, a declarat primarul Marian Dragomir.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry