Cei doi brăileni infectați cu West Nile au o formă severă! Medicii spun că evoluția lor este nefavorabilă!

Direcţia de Sănătate Publică Brăila a informat Instituţia Prefectului Judeţul Brăila cu privire la confirmarea a două cazuri de Meningită cu virus West-Nile la două persoane din judeţul Brăila.

Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 71 ani, cu domiciliul şi expunerea în localitatea Gropeni, internat în data de 29 august 2022, şi de o femeie în vârstă de 86 ani cu domiciliul şi expunerea în municipiu, internată în data de 30 august 2022. Bărbatul a fost internat în Secţia Medicală a Spitalului Judeţean de Urgenţă, iar femeia la Secţia de Boli Infecţioase din cadrul aceleiaşi unităţi medicale. Ambii au fost transferaţi în A.T.I., cu o formă severă de boală, cu evoluţie nefavorabilă.

“Sunt primele două cazuri de meningită cu virusul West-Nile confirmate pe raza judeţului nostru în perioada de supraveghere iunie 2022 până în prezent. Imediat ce instituţia Prefectului Judeţul Brăila a fost informată cu privire la aceste două cazuri, am transmis o informare rapidă către toate UAT-urile de pe raza judeţului, odată cu setul de măsuri aplicabile în astfel de cazuri. Am discutat cu autorităţile publice locale despre situaţia înregistrată şi am primit asigurări că se vor aplica măsurile ce se impun. Imediat după informare, Primăria Municipiului Brăila a luat toate măsurile necesare limitării răspândirii acestui virus. De asemenea, mâine dimineaţă, la prima oră, am convocat şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în vederea aprobării planului de măsuri privind combaterea răspândirii acestui virus”,

a declarat prefectul judeţului Brăila Iulian TIMOFEI.

Urmare a confirmării a 2 cazuri de infectare cu virusul West Nile pe raza municipiului Brăila, respectiv a localității Gropeni, Direcția de Sănătate Publică a Județului Brăila recomandă populației:
-purtarea imbracămintei cu maneci lungi și pantaloni lungi, dacă se iese seara din locuințe sau seara în parc, la plimbare, sau cand se merge în pădure, la pescuit, în Deltă;
-utilizarea de substanțe chimice repelente împotriva țânțarilor comercializate în farmacii: ( DEET, icardin/picardin, IR 3535 ), în concordanță cu instrucțiunile de pe etichetă, pe care să le aplicăm pe părțile descoperite ale corpului;
-împiedicarea pătrunderii țânțarilor în casă ( plase de protecție );
-utilizarea substanțelor insecticide în locuință/ în jurul locuinței;
-utilizarea în locuința a aerului condiționat;
-utilizarea plaselor împotriva țânțarilor în jurul paturilor în cazul în care nu sunt disponibile celelalte măsuri menționate anterior sau dacă se doarme în aer liber;
-acoperirea pătuțului copilului sau căruciorului cu plase împotriva țânțarilor.
Totodată, recomandăm toaletarea zonelor cu vegetație intensă, precum și asanarea zonelor unde se pot găsi larve de țânțari:
-în apa acumulată în subsolurile blocurilor;
-în apa care nu se scurge din canalizarea înfundată;
-în bălțile care se formează în apropierea locuințelor, din apa care curge din conductele sparte și din alte instalații neîntreținute;
-în apa de ploaie păstrată în butoaie/vase în curte;
-în apa acumulată în recipiente vechi aruncate la întamplare în preajma locuințelor ( cutii de conserve, cauciucuri de automobile, jucării, etc. );
-în apa din gropile și șanțurile de pe șantiere sau din locuri unde s-a lucrat la instalații.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry