La sfârșitul lunii iunie, subprefectul susținut de PNL, Adin Boboc – aflat în cursă pentru primăria Ianca la alegerile din 2024, a transmis un comunicat de presă prin care sublinia faptul că primarul orașului Ianca, Fănel Chiriță, nu a arborat tricolorul la intrarea în Primărie.
La prima vedere, pentru cine nu îl cunoaște pe Adin Boboc, s-ar putea crede că omul își face treaba extraordinar de bine în Prefectură. Toate localitățile arată impecabil, cu excepția orașului Ianca, care nu are steag! Povestea a devenit amuzantă din momentul în care liberalii brăileni si-au aruncat ochii pe intrarea în sediul PNL Brăila și au constatat că nici ei nu au tricolorul arborat.
Momentul amuzant a fost surprins de colegii de la derbaila.ro
Între timp, pe adresa de email a Jurnalului de Brăila, am primit alte fotografii care demonstrează că nici organizațiile PNL din județul Brăila nu respectă Legea, pe care o invocă cu sârguință subprefectul liberal Adin Boboc.
Ieri, Boboc a făcut altă gafă colosală. Subprefectul se plânge de site-ul orașului Ianca în condițiile în care, website-ul comunei Cireșu lipsește cu desăvârșire.
În alt comunicat de presă, Boboc spune că Primăria orașului Ianca are un website care ”nu a mai fost actualizat de mult. Transparența decizională este cam opacă atunci când vine vorba despre salarii, facturi, contracte!”. Asta în condițiile în care Prefectura județului Brăila a somat singura comună din județ care nu are website – comuna Cireșu – și care este condusă Radu Popa, tatăl lui Alexandru Popa – președintele PNL Brăila.
”Uitați-vă mai bine la bârna din ochiul vostru, înainte de a arăta cu degetul la scobitoarea din ochiul altuia! Nu vedeți că sunteți penibili?” – spunea deputatul Popa Alexandru la finalul ultimului comunicat de presă transmis.