Politică la un alt nivel! Absolvent la școala vieții, recitând versuri din Delia și fără să mai stea ascuns pe listele partidului, Paladi s-a făcut de râs!

George Adrian Paladi este unul dintre cei mai slabi politicieni pe care i-am cunoscut în ultimii 17 ani. Poate că sunt alții mai slab pregătiți, dar pentru aceștia din urmă, caracterul i-a salvat din unele situații incerte.

Nici în vremea în care era prefect și cu atât mai puțin de la tribuna Parlamentului, Paladi nu s-a evidențiat cu absolut nimic. Și niciodată nu a fost îndeajuns pentru el!

Mulți ați spune că e vina partidului… ca social-democrații nu ar fi trebuit să promoveze un astfel de personaj în funcții publice. Părerea mea este că toate partidele trec prin acest proces, de ”selecție naturală” să-i spunem. Toți politicienii au fost la un moment dat tineri și toți au primit această șansă de a pune în valoare experiența profesională și politică, în slujba cetățenilor. Unii au trecut testul și au ajuns să reprezinte cu mândrie Brăila, iar alții se delimitează singuri atunci când nu fac față presiunii.

Iar acest lucru nu se întâmplă doar la PSD, ci la toate partidele politice care cresc tineri în cadrul organizațiilor. Să nu uităm faptul că PNL Brăila este condus la momentul actual de un tânăr, poate profesionist în ”domeniul” lui, dar cu siguranță, foarte slab pregătit politic. Pentru el, procesul de ”selecție naturală” a început deja și se va finaliza odată cu alegerile din 2024.

Dar, să revenim la candidatul PSD care a sperat că plantările de arbori din diferite comune îi vor aduce președinția celei mai puternice organizații politice din Brăila. Paladi a vrut să se joace ”de-a politica” dar a greșit liga. Nu poți să vii în fața lui Marcel Ciolacu recitând versuri din Delia, așa cum nu poți să crezi că majoritatea primarilor din județul Brăila, oameni cu scaun la cap, indiferent de culoarea politică, care au câștigat prin votul electoratului și nu s-au ascuns pe listele partidului, vor pica în plasa unui tânăr care se laudă că a absolvit școala vieții.

Politica de la Viziru, sau de la Romanu, nu este aceeași cu politica din Parlament. Primarii din județul Brăila au un singur interes: proiectele care vizează ridicarea nivelului de trai în comunitățile lor! Restul… sunt versuri din Delia. Și primarii știu asta!

Că au fost 34 de rătăciți care l-au votat pe Paladi… nu! Nu toți l-au votat pe Paladi ci unii au votat împotriva președintelui, nu PSD, ci al Consiliului Județean. Pentru că, deși suntem în 2023, încă mai sunt politicieni care nu înțeleg că președintele Consiliului Județean este președinte asupra tuturor comunităților, indiferent de culoarea politică a primarului, iar județul trebuie să se dezvolte unitar.

Că și primarii PNL primesc cofinanțări de la Consiliul Județean pentru proiecte de dezvoltare, e firesc! Nu e firesc când, sub guvernele PNL, Brăila nu primește niciun ban de la bugetul de stat!

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry