Redactor: Ionel Lăzărică
În spiritul versului de mai sus, ce face parte din poezia ”Niciodată” a celuilalt voievod al limbii române (pentru mine cel puțin), Adrian Păunescu, la Liceul Teoretic ”Panait Cerna” a avut loc o activitate extracurriculară dedicată unui elev din clasa a XI a B, care se află într-o perioadă dificilă a existenței sale.
Cu un entuziasm și o dăruire neverosimile la ”tinerii din ziua de astăzi”, colegii elevului în cauză, dar și foarte mulți alți elevi, de la celelalte clase, s-au mobilizat și au organizat un târg caritabil. În acest sens, sub supravegherea cadrelor didactice, adolescenții au oferit spre vânzare cele mai dulci surprize, fondurile strânse în acest mod fiind donate colegului aflat în suferință.
Donații generoase au venit și din partea cadrelor didactice și a personalului nedidactic din liceu, dar și din partea unor persoane care nu au legătură cu școala și care au aflat întâmplător de cauza pentru care s-au făcut aceste eforturi, demonstrând că, indiferent de împrejurări, putem să rămânem oameni, mai presus de ”măriri, de căderi, de cuvânt”…..
”Acest târg caritabil a fost o oportunitate pentru noi toți de a ne arăta afecțiunea și solidaritatea. Personal, mă bucur enorm pentru faptul că am putut participa la încercarea de a salva o viață nevinovată!!!”, ne-a declarat eleva Andreea Condruț, din clasa a X a A.
Se știe, din textele biblice, că cine salvează o viață salvează o lume, și se poate spune că devotamentul acestor copii este o lecție pentru oamenii mari (pentru toți oamenii mari).
Prin eforturile lor, elevii în cauză au demonstrat că Noica avea dreptate, când spunea că într-o școală adevărată nu se știe cine dă și cine primește.
Revenind la versurile lui Adrian Păunescu, oricine a navigat prin această mare de dăruire, adolescență și frumusețe interioară, a avut ocazia să constate, cu voia sau fără voia lui, că totuși există iubire…