- Aceste specii de păsări se hrănesc aproape exclusiv cu peşte, în medie, un cormoran consumând aproximativ 500 g de hrană în fiecare zi.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi, cu 223 voturi “pentru”, şase voturi “contra” şi 44 abţineri, un proiect de lege care permite vânarea cormoranului mare în România, în tot cursul anului.
”În calitate de inițiator alături de alți colegi parlamentari PSD am votat proiectul de lege care are ca obiect de reglementare modificarea anexei nr.1 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, în sensul permiterii vânării cormoranului mare în România, în tot cursul anului.
Creșterea numărului de cormorani determină fermele de acvacultură să abandoneze această activitate. În ultimii 40 de ani, s-au înregistrat creşteri semnificative ale numărului de cormorani mari (Phalacrocorca carbo) şi acest lucru afectează fermele de acvacultură.
În expunerea de motive am menționat că aceste specii de păsări se hrănesc aproape exclusiv cu peşte, în medie, un cormoran consumând aproximativ 500 g de hrană în fiecare zi, ceea ce înseamnă că un cormoran consumă aproximativ 150 kg de pește pe an”, a transmis deputatul PSD Nicu Niță.
Cormoranii pot deteriora peștii, în special exemplarele mai mari pe care le prind, dar nu le pot înghiţi. Aceste daune cresc riscul de îmbolnăvire, mortalitate şi stres la peştii afectaţi. Păsările se hrănesc în mod natural în habitate de apă dulce, salmastre şi marine şi astfel pot afecta pescuitul comercial, fermele de pește (intensive şi extensive) şi pescuitul recreațional în habitate naturale seminaturale sau artificial.
”Această propunere legislativă va ajuta la protejarea producției de pește din crescătorii și din amenajările piscicole, va reduce pagubele pe care cormoranii le provoacă, aproximativ 20.000 tone de pește/an și va crea un echilibru stabil între populațiile de cormorani mari aflate pe teritoriul său şi sectorul pescăresc”, a transmis deputatul PSD, Nicu Niță.
Legea va merge la promulgare la Președintele României și va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.