Iulian Chiriac: ”Felicit toți primarii care și-au asumat să fie în slujba cetățenilor și care muncesc să le pună la dispoziție servicii publice de calitate, moderne și durabile!”

Fonduri de peste 20 milioane de euro vor fi alocate pentru lucrări ce vizează rețelele de distribuție a gazelor natural în județul Brăila. Finanțarea va fi asigurată prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Cu aceste fonduri vor fi realizate sisteme de distribuție a gazelor naturale, inclusiv  branșamente, precum și racordul la sistemul de transport al gazelor naturale în 9 localități din județul Brăila.

Mai exact, vor fi înființate sisteme de distribuție a gazelor naturale, dar vor fi și extinse și modernizate sistemele existente, prin transformarea în sisteme inteligente de distribuție a gazelor naturale:

  • Galbenu – înființare sistem – 14.310.000 lei
  • Jirlău – înființare sistem – 14.310.000 lei
  • Traian – înființare sistem – 14.310.000 lei
  • Movila Miresii – înființare sistem – 14.310.000 lei
  • Tufești – înființare sistem – 14.310.000 lei
  • Șuțești – înființare sistem – 14.310.000 lei
  • Ianca (Oprișenești) – extindere sistem – 4.339.102 lei
  • Vădeni – extindere sistem – 12.230.000 lei
  • Siliștea – extindere sistem – 1.831.000 lei

”Toate aceste proiecte au fost introduse pe lista de sinteză, aceasta fiind prima etapă din procesul de promovare a unei investiții în cadrul acestui program. Ulterior introducerii pe lista de sinteză, se va proceda la semnarea contractului de finanțare, proiectare și începerea lucrărilor.

Toate proiectele sunt menite să asigure dezvoltarea comunităților locale și să contribuie la bunăstarea cetățenilor. Felicit toți primarii care și-au asumat să fie în slujba cetățenilor și care muncesc să le pună la dispoziție servicii publice de calitate, moderne și durabile.

Procedurile pentru aceste proiecte au fost începute de Consiliul Județean Brăila în 2020, atunci când a cofinanțat toate studiile de fezabilitate pentru înființarea sistemului de gaze natural indiferent de culoarea politică a primarilor. A fost nevoie de multă perseverență şi de implicare necondiționată dar, până la urmă, se văd şi rezultatele”,

a transmis președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac.

Prin PNI „Anghel Saligny”, sunt alocate 65,5 miliarde de lei pentru extinderea și modernizarea rețelelor de drumuri, poduri, apă, canalizare și gaz.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry