INCREDIBIL! Ce a descoperit Protecția Consumatorului la magazinele Kaufland din Brăila? 77 kg de produse au fost retrase!

În urma acțiunii de control au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 25.000 lei precum şi măsuri de limitare a prejudicierii consumatorilor.

În data de 13.10.2023 s-au desfășurat acțiuni de control operative de către comisarii din cadrul  Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Brăila, în zona de grill aparținând magazinelor Kaufland România SCS Brăila-puncte de lucru din B-dul Dorobanților Brăila și str. Mecanizatorilor Brăila. Acțiunea de control a fost extinsă şi la raioanele de prezentare și comercializare a alimentelor cu grad de perisabilitate ridicat (pește, carne, legume-fructe)

Principalele abateri constatate

În zona grill din exteriorul supermarket-ului s-au constatat următoarele abateri:

– depozitarea necorespunzătoare a ambalajelor care vin în contact cu produsul finit;

– depozitarea necorespunzătoare a produselor de panificație;

– existența la comercializare a preparatelor culinare din categoria grill-urilor cu modificări organoleptice de culoare, aspect și gust;

– existența în agregatele frigorifice a semifabricatelor și produselor finite fără data deschiderii ambalajului din care sa rezulte valabilitatea produsului şi a datei durabilității minimale;

În zona raioanelor de prezentare și comercializare a alimentelor cu grad de perisabilitate ridicat (pește, carne, legume-fructe) s-au constatat următoarele abateri:

– depozitarea necorespunzătoare a conservelor din legume;

– recipientul pentru colectarea deșeurilor menajere era deteriorat și nefuncțional;

– existența în vitrinele frigorifice de tip congelator a diferitelor sortimente de pește congelat cu acumulări de gheața sub ambalaj și arsuri de congelare;

– la vitrina cu servire asistata s-a constatat existența la comercializare a diferitelor categorii de produse alimentare (preparate din carne, măsline) cu modificări organoleptice de culoare și consistență;

– lipsa  informaților  privind data deschiderii ambalajului din care sa reiasă valabilitatea produsului;

– existența la comercializare a produselor lactate pe bază de grăsimi vegetale cu modificări organoleptice de aspect;

– produse cu ambalaj deteriorat /deformări mecanice (unt, măsline);

– produse din carne refrigerată (pulpă dezosată pasăre și cotlet de porc fără os preambalate la caserolă, spată de mânzat refrigerată și gulaș de berbecuț) cu modificări organoleptice.

A fost oprită definitiv de la comercializare și scoasă din circuitul consumului uman o cantitate de 77kg produse în valoare de 4290 lei.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry