George Florin Oprea, în vârstă de 31 de ani, are un copil cu una din femeile pe care le-a lovit cu bestialitate. Acesta a încălcat măsurile dispuse printr-un ordin de protecție și a dat buzna în locuința unde se aflau mama copilului lui și fosta soacră.
Bărbatul este cunoscut ca fiind extrem de violent, fosta iubită reclamând agresiuni fizice și cerând emiterea unor ordine de protecție încă din august 2021.
Se pare că pe numele lui Oprea fusese dispusă de instanță, chiar pe 10 noiembrie, printr-un ordin de protecție, interdicția de a păstra o distanță de 200 de metri față de fosta concubina și casa acesteia. Asta nu l-a împiedicat pe individ să intre în gospodăria celor două femei.
În după-amiaza zilei de sâmbătă, 18 noiembrie, în jurul orei 14:30, agresorul s-a năpustit asupra soacrei în vârstă de 55 de ani. După ce a lăsat-o într-o baltă de sânge a trecut la fiica acesteia, în vârstă de 34 de ani, femeia cu care are un copil.
Loviturile au fost atât de grave încât a fost necesară intervenția unei ambulanțe care le-a transportat pe victime la spital pentru îngrijiri medicale.
Agresorul a fost identificat rapid de către polițiști. Judecătoria Brăila a admis propunerea de arestare preventivă pentru George Florin Oprea.